Noul Volkswagen Golf GTD va fi prezentat la Geneva

Autor: Elena Luchian 14 feb. 2020 Știri auto
Noul Volkswagen Golf GTD va fi prezentat la Geneva

Noul Volkswagen Golf GTD va fi prezentat luna viitoare la Salonul Auto de la Geneva. Sub capota acestuia se va regăsi cel mai puternic și mai curat motor turbodiesel cu injecție montat vreodată pe un Golf, spun nemții.

Primul Volkswagen Golf GTD din istorie și-a făcut apariția în 1982. Aproape patru decenii mai târziu, versiunea își păstrează valorile dinamice, dar și eficiența. Nemții trec în contul lui Golf GTD, care are la bază cea de-a opta generație a bestseller-ului companiei, cifre de consum mai bune și emisii reduse, după ce producătorul german a optimizat tehnologia Performance TDI.

“Este unul dintre cele mai curate motoare termice din lume”, promite Volkswagen, care le arată fanilor o imagine teaser în care se poate observa grila flancată de farurile cu tehnologie LED, unite de o bandă luminoasă. Sub aceasta, apare și logo-ul GTD.

Constructorul german păstrează misterul asupra puterii motorului GTD. Dar o imagine apărută la un moment dat pe internet, care reda un viitor configurator, dezvăluia că această versiune va dezvolta 201 cai putere.

Pe lista de versiuni pe care Volkswagen intenționează să le aducă în gama celei de-a opta generații a compactei se regăsesc GTI, GTI TCR, GTE și cea mai puternică dintre ele, Golf R.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen



Comentarii
Inchide